Dau vina pe perioada sărbătorilor, deși melancolia, a mea stăpână, îmi dă târcoale cu mult înainte de a se apropia sărbătorile.
Răscolind prin amintiri și descoperind cu mare regret că multe s-au risipit în timp din locul în care le depozitasem, mi-am adus aminte cât de mult îmi plăcea să-mi aștern gândurile și momentele pe hârtie, fie ea palpabilă sau îngropată-n biți. Recitind aceste gânduri am redescoperit cât de puține se schimbă de fapt, și aici mă refer strict la elemente care țin doar de sinele tău. Că oricât ne-am schimba, în esență sinele rămâne, undeva acolo, mic și ascuns, același.
Am dat peste o însemnare a unor astfel de gânduri, pe care nici acum poate nu aș putea să o rescriu cumva mai potrivit și aș regreta să rămână pierdută, așadar o las pentru mine, cea de peste ani, aici.
You know... everytime I used to see you, I imagined myself pulling closer to you, so near that I could hear your breath and heartbeats. That momentary feeling was all I needed.
The truth is that I used to see my own Lucifer, rising again from its disgrace, my alter, my yang, my déjà vu lover, my dream, my everything.
Those feelings hanged on to me more tightly than my own heart.
Și o poezie dragă mie, pentru final:
"Es ist Unsinn
sagt die Vernunft
Es ist was es ist
sagt die Liebe
Es is Unglück
sagt die Berechnung
Es ist nichts als Schmerz
sagt die Angst
Es ist aussichtslos
sagt die Einsicht
Es ist was es ist
sagt die Liebe
Es ist lächerlich
sagt der Stolz
Es ist leichtsinnig
sagt die Vorsicht
Es ist unmöglich
sagt die Erfahrung
Es ist was es ist
sagt die Liebe."
Erich Fried - Was es ist
