Ei, în cursul acestor luni am reușit să-mi ocup chiar și timpul la care încă nu am acces, însă nu regret. Nu că doar asta ar fi suficient ca să-mi protejez ființa din a fi inundată cu bucurii și suferințe deopotrivă, înrădăcinate de cele mai multe ori în idei nesătule de viață și dușmane cu somnul.
Dar deviez involuntar de la subiect. În cursul acestor luni am ajuns la o concluzie de care am devenit conștientă cu mult timp în urmă, dar pe care o țin încă în faza de testare și pe care o uit poate voit, purtată de vise, magia vieții și speranțe. Lucrurile sunt simple. Hotărârile sunt simple atât timp cât dai dovadă de destulă stăpânire de sine încât să le respecți. Sentimentele sunt simple, atunci când sunt într-adevăr sincere și singulare. Visele sunt simple atunci când depui orice efort uman și inuman pentru a ți le aduce spre împlinire. Viața și moartea sunt simple pentru că au o singură direcție.
Atunci de ce ne complicăm? Oare preferăm să complicăm orice nimic doar fiindcă viața noastră capătă atunci o altă culoare, un alt ritm, o altă dificultate? Suntem dependenți de complicații? Tind să cred că da.
Și nimic nu este mai simplu (sau pare) decât un răsărit pur... care timp de câteva zile la rând m-a mângâiat cu razele sale calzi și mi-a inspirat mai multă speranță și dorință de toate și de tot. Visez și mă complic.
