Thursday, April 10, 2014

Determinare

Am luptat pentru multe în viață. De fapt, nu cred că mi s-a oferit vreodată ceva fără să necesite o sforțare mai mult sau mai puțin supraomenească din partea mea. Mi s-a spus că nu am răbdare, mi s-a spus că lucrurile sunt hotărâte într-un anumit fel și nimic din ce aș face nu le va schimba. Nu m-am lăsat învinsă de aceste cuvinte. De ce? Pentru că doar tu ca individ singular îți știi limita puterilor. Și nu, nu accept ca lucrurile să fie într-un anumit fel fără să fi dat tot ce pot ca să încerc măcar să le schimb. Nu vreau să intru într-o luptă cu a mea conștiință mai târziu (fiindcă ea chiar știe secretul doborârii mele).
Am așteptat o modalitate de a rezolva lucrurile și de data asta, m-am întrecut în inventivitatea metodelor de a ajunge în punctul dorit, am dat dovadă de mai multă răbdare decât m-aș fi crezut capabilă. Dar poate m-am săturat. M-am săturat să aștept să se ivească soluția din nori, doar pentru că așa "este scris". Cine spune asta? De ce n-aș putea să creez eu o soluție?
Fie că ne place sau nu, trăim, simțim și ne proiectăm involuntar în funcție de imaginea noastră în celalalt. Undeva pe drum poate chiar pierdem și o parte din identitatea noastră; preferăm să ne lăsăm absorbiți. Dacă suntem într-adevăr îngenuncheați, este doar pentru că am acceptat asta. Da, de bunăvoie și nesiliți de nimeni.
Poate ar fi cazul să reconsiderați ce importanță aveți pentru voi, nu pentru ceilalți. Poate ar fi cazul să încetați să mai așteptați miracole și să depuneți eforturi de titan ca să obțineți ce vreți. Și să-mi dați sfaturi inutile.
O să încerc să-mi ascult propriul sfat; era o vreme când o făceam.

No comments:

Post a Comment