Friday, July 21, 2017

Muzică pentru suflet

O dată la câteva luni mai poposesc pe aici. Cumva, niciodată fiindcă -nconjoară fericirea.
O nouă veste tristă, printre altele mii care-mi dau târcoale de când am început conştientizez, m-a făcut întorc către mine. Aici.
Incapacitatea înconjurătorului de a cuprinde întocmai ce te încearcă, superficialitatea unor întrebări simple care îţi sunt adresate fără se aştepte un răspuns, dorinţa de a te ascunde cu totul doar ca nu te mai loveşti de ziduri create de indiferenţă, momentele efemere de bucurie murdărite de realitate, toate, şi mult mai multe în acelaşi timp, simt descriu mult prea bine ceea ce încercăm strigăm spre exterior, dar ni se întoarce şi mai încărcat de gânduri pe care nu ar trebui le cunoaştem niciodată.
Când îţi întinzi sinceritatea şi ataşamentul unui alter, poate fi el persoană dragă, o mulţime sau un intim, dar reciprocul te loveşte, nu zic, involuntar de cele mai multe ori, cu întrebări pierdute-n aer sau cuvinte lipsite de însemnătate, dar pline de îndatorirea pe care societatea ţi-a transmis trebuie o ai în orice, nu rămâi decât cu un gust amar de fals.
Atunci cedăm. Unii dintre noi se ridică, alţii nu mai au forţă o facă. Tot vehiculează ideea de a-ţi întinde mâna de ajutor cuiva. Clar, dacă o faci cu intenţie sinceră şi cu adevărat. Nu doar pentru îţi vei fi propriul erou fiindcă ai "făcut-o" şi pe asta. Poate când o o faci pentru motivele bune şi cu tot ceea ce eşti, o schimbi ceva. O afli ce se zbate în sinele omului. Poate.
Sigur, aceasta este o opinie, ca multe altele. Fiindcă suntem aşi în a ne da cu opinia.
Neliniştile rămân acolo bine lipite de sine, gândurile se multiplică la fiecare pas oricum, iar o opinie sau o mie altele nu schimbă nimic din ce aparţine trecutului. Fiindcă în final, trecutul este cel de care ne este teamă constant, fie el constă în imagini alterate de memorie sau în cine am fost. Poate funcţional şi emoţional suntem traşi la indigo, poate fiecare, om, simte ce simte în propriul mod, în funcţie de propriile trăiri. Tind cred în ultima variantă. Important este faptul fiecare dintre aceste stări trebuie respectată, fie o trăim noi, sau cei din jur.

Tuesday, December 13, 2016

Cândva în trecut, niciodată mai prezent

Dau vina pe perioada sărbătorilor, deși melancolia, a mea stăpână, îmi dă târcoale cu mult înainte de a se apropia sărbătorile.
Răscolind prin amintiri și descoperind cu mare regret că multe s-au risipit în timp din locul în care le depozitasem, mi-am adus aminte cât de mult îmi plăcea să-mi aștern gândurile și momentele pe hârtie, fie ea palpabilă sau îngropată-n biți. Recitind aceste gânduri am redescoperit cât de puține se schimbă de fapt, și aici mă refer strict la elemente care țin doar de sinele tău. Că oricât ne-am schimba, în esență sinele rămâne, undeva acolo, mic și ascuns, același.
Am dat peste o însemnare a unor astfel de gânduri, pe care nici acum poate nu aș putea să o rescriu cumva mai potrivit și aș regreta să rămână pierdută, așadar o las pentru mine, cea de peste ani, aici.

You know... everytime I used to see you, I imagined myself pulling closer to you, so near that I could hear your breath and heartbeats. That momentary feeling was all I needed.
The truth is that I used to see my own Lucifer, rising again from its disgrace, my alter, my yang, my déjà vu lover, my dream, my everything.

Those feelings hanged on to me more tightly than my own heart. 

Și o poezie dragă mie, pentru final:

"Es ist Unsinn
sagt die Vernunft
Es ist was es ist
sagt die Liebe

Es is Unglück
sagt die Berechnung
Es ist nichts als Schmerz
sagt die Angst
Es ist aussichtslos
sagt die Einsicht
Es ist was es ist
sagt die Liebe

Es ist lächerlich
sagt der Stolz
Es ist leichtsinnig
sagt die Vorsicht
Es ist unmöglich
sagt die Erfahrung
Es ist was es ist
sagt die Liebe."

Erich Fried - Was es ist 

Monday, January 11, 2016

Copilărie şi tu

Mi-am dat seama cum de la o vreme inconştient reconstruiam amintirile copilăriei alături de tine, bunicule. Mi-am dat seama cum înainte cu două zile o senzaţie de pierdere şi durere căreia nu îi dădeam de cap mă copleşea fizic şi psihic şi că m-am gândit la tine. Mi-am dat seama cum veneam pe la tine în speranţa că o să revăd acelaşi zâmbet iubitor şi ştrengăresc care ţi se desena pe chip de câte ori îţi vedeai familia în jurul mesei împreună. Pentru asta trăiai, pentru asta munceai. Niciodată nu erai mai bucuros decât când aveai familia alături. Niciodată nu erai mai mândru. Acum visez la aceeaşi bucurie cândva, datorită ţie. Acum am puterea să mă ridic din nou şi din nou, datorită ţie. Mi-am dat seama că ai fost un al doilea tată pentru mine, aşa cum spuneai că sunt "fata ta" chiar şi atunci când nu îi mai recunoşteai pe restul, inclusiv pe cea care îţi era într-adevăr fată şi mie mamă.

Îmi aduc aminte zilele geroase în care povesteam lipiţi cu spatele de teracota pe care o adoram, cu drag îmbâcsită cu lemne ca să nu "simtă frigul nepoţii" şi în care pierdeam ore întregi departe de orice realitate a zilelor de astăzi, jucând ţântar sau îndopându-ne cu orice puteai găti cu multă răbdare pe plita acelei sobe care te punea la încercare în fiecare dimineaţă.

Mi-am dat seama că aceste amintiri ţin de cald mai mult decât acea teracotă. Mi-am dat seama că aceste amintiri simple îmi sunt cele mai dragi. Mi-am dat seama că aceste poveşti şi obiceiuri le voi transmite gândindu-mă la tine cu acelaşi dor. Poate într-o zi o să stăm iar cu orele în jurul plitei ca să facem "treabă" împreună, doar noi doi, aşa cum am făcut încă de când am început să-mi conştientizez copilăria.

Poate într-o zi o să-ţi revăd zâmbetul sincer, iubitor şi simplu.
Poate într-o zi o să revăd zâmbetul tuturor celor pierduţi în anul care abia s-a încheiat.

Monday, July 13, 2015

Păşind, visez

Mi-am încălcat promisiunea încă o dată. Aceea de a reveni. Însă cu bună ştiinţă, am făcut-o pentru că graba îmi fura gândurile. Acestea fiind spuse, am două subiecte pe care le-aş puncta acum, fără vreo speranţa de a recupera acele gânduri răpite de timpul scurs din 2015.

Dream

Într-o lume atât de grăbită să înceapă şi să pună punct oricărui lucru şi atât de ostilă, ţin mai mult decât orice la inocenţa pe care, ca printr-un miracol, nu am reuşit să o pierd. Ea este stabilitate. Încearcă să mi-o furi pe neaşteptate şi mă vei pierde. Încearcă să o înfăşori în altă haină şi voi dispărea. Ea mă face să visez şi să permit acelor frumoşi bujori de mai să-mi deseneze în obraji. Când visez, învăţ să păşesc spre optimism. Când păşesc, zâmbesc.

Dream 

Este sezonul viselor, este sezonul bucuriilor, este sezonul vacanţelor. De data aceasta, renunţ la cortinele oferite de cuvinte şi o spun fără pic de îndoială: dacă ceva vă nemulţumeşte, schimbaţi-l. Dacă nu vă puteţi bucura de frumuseţea vieţii la orice pas, cu atât mai mult în contextele oferite de vară, atunci este de vină fie un gând, fie persoană/persoanele de lângă voi. Şi dacă o "altcineva" a mai spus asta înaintea mea (probabil aşa şi este), aş cita-o, însă nu o cunosc. Când sentimentele sunt sincere şi zidite de furtuni şi fericiri, nu murdărite de o societate mult prea superficială şi la un pas de deznădejde, sau de motive felurite şi personale care-mi depăşesc capacitatea de înţelegere, oriunde te-ai afla, fie acel "oriunde" paradis sau puţ, vei găsi motive de bucurie la orice pas. Dacă nu, care este rostul?

Thursday, February 19, 2015

Sublimul simplităţii

Cuvinte simple înnădite de un viitor sigur care îţi străbat mintea la pătrunderea primelor raze efemere ale soarelui în sanctuarul liniştii tale şi care pentru o zi îţi pecetluiesc sentimentele adăpostite de inocență.

Thursday, January 15, 2015

Un pas înainte, cinci înapoi

Am avut câteva tentative de a scrie ceva de câtva timp, însă de câte ori încerc, cuvintele fie îmi fug spre locuri în care nu ar trebui, fie se ascund.

Când am impresia apropii de ele, îmi dau seama cât sunt de departe de fapt. Sunt multe gânduri la mijloc, poate prea puţin spaţiu şi poate inutil aşternute virtual sau cum or fi.

A venit iarna...

Multe lipsesc, prea multe sunt, învârt în cercuri dintr-o poziţie nesemnificativă. Şi mi-e teamă. Mi-e teamă eu voi ura "happily ever after" altora în timp ce caut o bucăţică de fericire prin fiecare crăpătură din jur. Mi-e teamă o pierd în final. Mi-e teamă că o să mă pierd.

Riscurile, într-adevăr, ţi le asumi singur, conştient sau nu, atunci când iei o hotărâre, fie reuşeşti o respecţi până la capăt sau nu. Sau te convingi o respecţi. Sunt convinsă însă nu ştim ce presupun aceste riscuri decât în momentul în care suntem puşi facem o alegere sau în momentul în care simţim cum ne împresoară... sau în momentul în care realizezi cât de mult te-ai implicat emoţional, de fapt.

Înfăşurată în speranţe, parcă mai puternice ca niciodată, dar şi mai neliniştite, am rămas aceeaşi şi în 2015... o visătoare prizonieră a moralei şi miilor de gânduri. vedem de aici încolo încotro ne poartă zilele şi deciziile.

P.S.: Nu ştiu dacă se întâmplă ceva, însă nu pare natura mai frumoasă ca oricând?

Monday, September 8, 2014

Simplu vs. complicat

A trecut ceva timp de la ultima postare. Motivul? Mai mult decât simplu. Am trecut printr-o avalanșă de sentimente, am luat hotărâri ca mai apoi spre dezamăgirea mea, nu și a altora, să decid că nu pot renunța așa că am luat-o iar de la capăt cu forțe izvorâte din nici nu mai știu ce forță. Această avalanșă însă mi-e aproape imposibil de pus în cuvinte. Prefer ca anumite gânduri să rămână intemnițate în mine dintr-un motiv extrem de simplu: nu vreau să regret că mi le-am mânjit cu superficialitatea cu care vor fi tratate de către cei care mă "ascultă". Căci suntem doar o mare de gânduri în mijlocul căreia hotărâm să ne înecăm fie visători, fie încercând să le găsim o rezolvare.
Ei, în cursul acestor luni am reușit să-mi ocup chiar și timpul la care încă nu am acces, însă nu regret. Nu că doar asta ar fi suficient ca să-mi protejez ființa din a fi inundată cu bucurii și suferințe deopotrivă, înrădăcinate de cele mai multe ori în idei nesătule de viață și dușmane cu somnul.
Dar deviez involuntar de la subiect. În cursul acestor luni am ajuns la o concluzie de care am devenit conștientă cu mult timp în urmă, dar pe care o țin încă în faza de testare și pe care o uit poate voit, purtată de vise, magia vieții și speranțe. Lucrurile sunt simple. Hotărârile sunt simple atât timp cât dai dovadă de destulă stăpânire de sine încât să le respecți. Sentimentele sunt simple, atunci când sunt într-adevăr sincere și singulare. Visele sunt simple atunci când depui orice efort uman și inuman pentru a ți le aduce spre împlinire. Viața și moartea sunt simple pentru că au o singură direcție.
Atunci de ce ne complicăm? Oare preferăm să complicăm orice nimic doar fiindcă viața noastră capătă atunci o altă culoare, un alt ritm, o altă dificultate? Suntem dependenți de complicații? Tind să cred că da.

Și nimic nu este mai simplu (sau pare) decât un răsărit pur... care timp de câteva zile la rând m-a mângâiat cu razele sale calzi și mi-a inspirat mai multă speranță și dorință de toate și de tot. Visez și mă complic.


Thursday, May 22, 2014

Speranță

Am considerat întotdeauna că unul dintre elementele enigmatice care ne face umani este râul nesfârșit de speranță care izvorăște involuntar din sentimente ce-ți cuprind sufletul pe nesimțite. Speranța este cea care îți poate aduce soarele în viață, dar și cea care te poate doborî.
Să fie oare atunci speranța cea care se stinge cel din urmă? Cea care încă te ține agățat de absurd, până la urmă? Ce se întâmplă atunci când zilnic o simți cum își pierde din intensitate?
Am pornit de cele mai multe ori de la principiul că nimic nu este imposibil atunci când ești pregătit să lupți până în ultima clipă. Dar am început să realizez, pe calea cea dură, că lupta nu este suficientă nici măcar atunci când speranța și dorința se împletesc împreună într-o rază de optimism nesăbuit pe care sufletul ți-l absoarbe încetul cu încetul.
Unele situații sunt imposibile (fără îndoială, din voința cuiva) fie că ești tu pregătit să renunți la orice pentru a le schimba statutul în Posibil.
Să fiu oare pe punctul de a lua forma lui Icar?

Tuesday, May 13, 2014

Vis/coşmar

Un moment de reverie al subconştientului a luat forma unui coşmar care are toate şansele să fie transpus în realitate.
Dezavantajul la a fi o persoană destul de raţională şi realistă este faptul că cele mai mari preocupări şi griji, de obicei, tind să prindă viaţă. Ai crede că din moment ce toate aceste gânduri ancorate în realitate ţi-au străbătut deja mintea, vei fi pregătit pentru orice ţi-ar pregăti viaţa, însă nu rămâi decât cu un gust amar şi cu impresia absurdă că firul vieţii tale este ţesut cu un umor întunecat. Din nefericire, visele nu au tendinţa de a prinde viaţă atât de des precum temerile.
Vorbim de vise, realitate şi umor întunecat. Subconştientul, cel mai probabil - aşa cum ar fi tentată să spună orice persoană bine împământenită în ale realităţii fără pic de miere - a încercat să-mi picteze imaginea viitorului meu dacă voi menţine aceeaşi cale ca şi până în prezent, prin intermediul unui vis. Cu atât mai absurd mi se pare faptul că tocmai prin vis mi s-a arătat acest viitor, când relaţia mea cu visul se limitează de cele mai multe ori la ochii deschişi spre cerul înstelat şi la melancolia meditativă care îi însoţeşte. Încă un motiv, poate absurd, să mă încred în ceea ce mi s-a arătat. Logica nebunului.
Cea mai mare temere a mea din clipa de faţă şi ultimele luni mi-a fost desenată deloc în culori vii. Şi promit... nimic nu mi s-a părut mai real decât acel vis. Iar faptul că orice am făcut până acum şi orice aş fi crezut că se mai poate face nu a schimbat absolut deloc deznodământul, a dat naştere unei mai mari temeri şi unor întrebări: de ce mi-am permis să fiu capturată pe acest drum? cum am ajuns pradă unor astfel de frământări? de ce nu mă distanţez, când pentru alţii ar fi cel mai firesc şi mai simplu gest?
Sunt conştientă că nu voi primi răspunsuri decât poate prin coşmaruri repetitive. O dată, de două ori... a mia oară este doar vina mea.
Şi ştiţi care este culmea culmilor? Nu raţiunea m-a adus în situaţia asta, deşi ea mi se arată în vis îmbrăcată-n ţoalele nespălate ale viitorului.
Un absurd nesfârşit... şi iarăşi mă întreb: care este capătul...?

Thursday, April 10, 2014

Code word: Pasiune

Mi-a spus cineva nu de mult timp că tot ceea ce fac, fac cu o pasiune nemaipomenită. Mi-am dat seama în acel moment că persoana respectivă a văzut prin mine mai repede decât o fac oameni dragi care mă știu de o viață. Pasiunea este un element vital pentru fericire și da, mi-am vândut o parte din suflet ei cu mult timp în urmă.
Investesc pasiune în ce aleg să fac, în cine aleg să mă pierd și îmi întind plasa în diverse domenii din pasiune.
Iubesc cu pasiune, creez cu pasiune și sunt forțată uneori să renunț dintr-o pasiune care-mi poate face rău.
Dar unde am fi fără strop de pasiune? Cât de simplă ne-ar fi viața?

Determinare

Am luptat pentru multe în viață. De fapt, nu cred că mi s-a oferit vreodată ceva fără să necesite o sforțare mai mult sau mai puțin supraomenească din partea mea. Mi s-a spus că nu am răbdare, mi s-a spus că lucrurile sunt hotărâte într-un anumit fel și nimic din ce aș face nu le va schimba. Nu m-am lăsat învinsă de aceste cuvinte. De ce? Pentru că doar tu ca individ singular îți știi limita puterilor. Și nu, nu accept ca lucrurile să fie într-un anumit fel fără să fi dat tot ce pot ca să încerc măcar să le schimb. Nu vreau să intru într-o luptă cu a mea conștiință mai târziu (fiindcă ea chiar știe secretul doborârii mele).
Am așteptat o modalitate de a rezolva lucrurile și de data asta, m-am întrecut în inventivitatea metodelor de a ajunge în punctul dorit, am dat dovadă de mai multă răbdare decât m-aș fi crezut capabilă. Dar poate m-am săturat. M-am săturat să aștept să se ivească soluția din nori, doar pentru că așa "este scris". Cine spune asta? De ce n-aș putea să creez eu o soluție?
Fie că ne place sau nu, trăim, simțim și ne proiectăm involuntar în funcție de imaginea noastră în celalalt. Undeva pe drum poate chiar pierdem și o parte din identitatea noastră; preferăm să ne lăsăm absorbiți. Dacă suntem într-adevăr îngenuncheați, este doar pentru că am acceptat asta. Da, de bunăvoie și nesiliți de nimeni.
Poate ar fi cazul să reconsiderați ce importanță aveți pentru voi, nu pentru ceilalți. Poate ar fi cazul să încetați să mai așteptați miracole și să depuneți eforturi de titan ca să obțineți ce vreți. Și să-mi dați sfaturi inutile.
O să încerc să-mi ascult propriul sfat; era o vreme când o făceam.

Friday, April 4, 2014

Goliciunea sufletului

Astăzi am dat peste un citat parcă extras din inima mea. Nu pot să nu îl pasez mai departe:
"Cel mai uşor este să răneşti sufletul cuiva, căci sufletul umblă desculţ şi paşii lui culeg toţi spinii unei zile." (Gabriel Liiceanu)

Thursday, April 3, 2014

Zboară



Ne cățărăm pe vis, ne agățăm cu speranțele de lianele sale plăpânde și ne zbatem să îi întărim rădăcinile.
Care ar mai fi bucuria vieții dacă nu am visa chiar și atunci când ochii ne sunt orbiți de soare?

Renunţare

Oare câtã voinţã şi câtã tãrie de caracter poate sã conţinã o singurã persoanã? Care este sursa lor? Care ar fi limita? Şi cum o gãseşti?
Limita mea s-a rãtãcit probabil undeva pe drum…


Tuesday, April 1, 2014

Culori

Ce ar fi să fii tu scriitorul, iar eu o simplă cititoare? Tu artistul, iar eu un mulaj care-ți conturează miile de gânduri?